Analiză
Despre producția, consumul și prețul energiei electrice în România

Temele “fierbinți” pe care le auzim comentate zilnic în mass media românească și internațională – prețul la energia electrică ți gaze naturale și resursele naturale care se pot folosi ne fac să ne gândim la ce se întâmplă în jurul nostru, la cauzele care generează aceste probleme și la cum s-ar putea îmbunătăți situația actuală. 

Este evident faptul că suntem într-o conjunctură cât se poate de nefavorabilă având în vedere încălzirea globală care generează reducerea rezervelor de apă din lacurile de acumulare și războiul din Ucraina care a diminuat sau chiar întrerupt furnizarea de gaze naturale, petrol și cărbune din zona Rusiei.

Pe lângă cele prezentate mai sus, mai apare și fenomenul speculativ care se manifestă pe toate bursele din lume, fenomen care a dus în trecutul apropriat la prețuri record la energia electrică spot tranzacționată – prețul PZU care a ajuns la cote alarmante atât în România cât și în restul Europei  – interesantă fiind excepția zonei peninsulei Iberice.

Preț energie 17 August 2022

Urmărind cele prezentate mai sus am avut curiozitatea să analizăm evoluția parametrilor raportați de Transelectrica cu privire la producția respectiv consumul de energie electrică din România luând ca exemplu ziua de 17 august 2022. Așa cum se știe deja, în România se folosesc mai multe surse primare pentru producția de energie electrică după cum se vede în diagrama de mai jos:

Surse producție energie electrică

Dacă nu este foarte clar, hidrocarburi reprezintă gaze naturale și păcură, nu avem centrale pe CLU sau alte componente de acest gen.

Concluzia este că avem în prezent resurse destul de variate de producere a energiei electrice dar fiecare din aceste resurse cu limitări în privința stocurilor, a căilor de aprovizionare, etc. și nu în ultimul rând cu limitări în privința normelor de poluare la nivel european și mondial pe care trebuie să le respectam ca țară prin acordurile semnate.

Referitor la consumul respectiv, producția de energie electrică pe intervale orare raportate de Transelectrica pentru ziua de 17 august 2022 ora 7 – 18 august 2022 ora 7, prezentăm mai jos reprezentarea grafică a datelor.

producția de energie electrică pe intervale orare raportate de Transelectrica

O analiză sumară a diagramei de mai sus arată faptul că producția de energie electrică obținută pe o perioadă de o zi din hidrocarburi cărbune și nuclear, adică din surse convenționale (dacă includem nuclear în această categorie) este constantă cu mici variații nesemnificative raportate la valorile despre care vorbim.  

Ca și surse neconvenționale de producere a energiei electrice, biomasa reprezintă o sursă mică dar constantă, în timp ce producția din fotovoltaic este clar dependentă de intervalul orar fiind total dependentă de intensitatea luminoasă primită de la soare, iar producția din eolian este și ea dependentă de viteza vântului în zonele cu parcuri eoliene, nefiind dependentă de intervalul orar. Este important de precizat și faptul că producția de energie electrică provenită din eolian și fotovoltaic poate fi prognozată destul de precis folosind previziunile meteorologice.

Referitor la energia electrică având ca și sursă centralele hidroelectrice, se vede clar din diagrama de mai sus că este foarte importantă deoarece folosind această energie DEN-ul sau mai clar Dispecerul Energetic National realizează reglajul în bandă – cum spun cei in domeniu -, adică reglajul cantității de energie electrică produsă în funcție de consumul de energie electrică la nivel național. Deși energia electrică produsă folosind apa din lacurile de acumulare sau din cursurile de apă cu debit mare este o energie ieftină, producția de energie electrică pentru reglajul în banda prezentată mai sus, este cotată cel mai bine pe piețele de energie din tara și din lume.

Reglajul în banda prezentată mai sus pentru producerea de energie electrică este o „monedă de schimb“ extraordinar de valoroasă pentru un sistem energetic. Acest reglaj în bandă se poate realiza teoretic și cu centrale care funcționează pe hidrocarburi, mai greu, este drept, dar pentru aceasta sunt necesare investiții mari în domeniu, centralele care au ca și sursă principală gazul metan fiind cel mai ușor de controlat pentru acest reglaj. Se poate observa că pe perioada de noapte, consumul, respectiv producția de energie electrică, este de aproximativ 5GW în timp ce pe perioada de zi, se ridică la 7GW. Se poate observa că în tot intervalul de timp analizat, România importă în permanență energie electrică, energia electrică importată fiind și aceasta folosită pentru reglajul în bandă.

Un aspect foarte interesant care se observă în diagrama de mai sus este faptul că energia electrică fotovoltaică își aduce un aport natural la compensarea consumului de energie electrică din timpul zilei, adică în intervalul orar în care activitatea industrială este maximă și în perioadele de timp în care sunt folosite intens sistemele de climatizare – când este cald și insolație maximă, se folosesc sistemele de climatizare și tot atunci crește și producția fotovoltaică fără a produce poluare și așa cum am spus, cu posibilitatea de putea fi estimată cu o zi înainte de consum. Folosind energia fotovoltaică din timpul zilei, se poate reduce energia hidro ca și aport la producția totală, energia hidro în timpul zilei ajungând în diagrama de mai sus la 2GW iar cea fotovoltaic fiind în prezent la 0,7 GW ca și maxim. Energia hidro economisită în timpul zilei prin aportul cât mai mare al energiei fotovoltaice se poate folosi pentru acoperirea vârfului de consum din perioada serii (intervalul orar 19 – 22) când fotovoltaicul scade la zero.

Concluzia celor analizate mai sus este aceea că investițiile în producția de energie electrică fotovoltaică va duce mult la îmbunătățirea situației economice și energetice actuale.