parlament
AMPEER la Comisia de Energie Senat
AMPEER a participat in data de 17 septembrie 2024 la dezbaterile din cadrul comisiilor reunite pe teme de energie din Parlamentul României, la modificarea privind aprobarea OUG 32/2024 pentru completarea OUG 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piață de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei și adoptarea unor masuri în domeniul energiei. Aceasta se refera de fapt la modificarea legii care a fost trimisa la promulgare la Președintele României, acesta trimițând înapoi către legiuitor pentru clarificări. La această lege AMPEER a depus diligente în vederea obținerii unor avantaje care să vina în sprijinul prosumatorilor în special grupa 1-27kw(casnici).
Printre aceste avantaje se numără compensarea cantitativa lunara (financiara), compensarea multipod pentru același prosumator și compensarea cu factura de gaze dacă furnizorul are în portofoliu acest serviciu.
Acestea au fost votate în unanimitate mergând spre promulgare la Președintele României.
Cu privire la legea 171 trimisa la reexaminare AMPEER a pus accent pe faptul că prosumatorul existent nu poate fi obligat să și monteze acumulatori punctul de vedere a fost însușit dând dreptate președinției și AMPEER acest punct fiind însușit de toți participanții la dezbatere și eliminat.
Cu aceasta ocazie AMPEER a mai subliniat la acest punct faptul că în programul AFM Casa Verde 2024 unde s-a introdus decontarea unui acumulator pentru stocare nu s-a specificat capacitatea acestuia și plecând de la cuantumul sumei finanțate de 10.000 lei + contribuția de 1000 lei a viitorului prosumator a rămas poarta deschisă pentru evaziune și deturnare de fonduri publice.
Din punctul nostru de vedere al AMPEER, capacitatea de stocare trebuie să fie de minim 10 kw, lucru propus de AMPEER, plecând de la un minim de 3 kw instalație fotovoltaică finanțată de stat și terminând cu 27 kw putere instalată. Am atras atenția asupra modificărilor care trebuiesc făcute de prosumatorii existenți pentru a își monta aceste capacități de stocare trebuie să intervină în propriile instalații și să schimbe invertorul cu unul hibrid.
Președinții celor doua comisii reunite au fost de acord cu propunerea AMPEER în legătură cu stocarea de minim 10kwh.